vineri, 4 mai 2012

6 mai. Un marş. Pentru democraţie.

În ziua de 6 mai 2012 se va desfăşura un marş pe traseul Şoseaua Kiseleff (alveola stânga sens mers către Piaţa Victoriei) – loc de plecare, Piaţa Victoriei - Piaţa Romană. Marşul va începe la ora 16.00 pe Şoseaua Kiseleff, însă accesul manifestanţilor la punctul de întâlnire va fi începând cu ora 14.30-45.

Această adunare publică a fost avizată de către autorităţi în altă formă decât cea propusă de organizatori. Marşul propus era pe traseul Şoseaua Kiseleff – Piaţa Universităţii şi urma să aibă loc pe carosabil. Comisia de avizare a impus deplasarea pe trotuar pe un traseu mai scurt, până în Piaţa Romană. Organizatorii, deşi consideră abuzive şi neconstitutionale limitările dreptului de întrunire, au acceptat acest traseu, pentru a proteja participanții de intervențiile ȋn forță şi abuzive ale Jandarmeriei române. Marşul este organizat de un grup de cetăţeni şi avizarea acestuia în forma propusă a avut parte de susţinerea următoarelor organizaţii non-guvernamentale: Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), Asociaţia Pro Democraţia, Active Watch, Asociaţia Terra Millenium III.


„Ce ne dorim? O democraţie reală.

Un sistem în care Preşedintele respectă cetăţenii, Constituția, Parlamentul şi principiul separării puterilor în stat. Un Parlament puternic. Instituţii responsabile în care să putem avea încredere. O administrație fără corupție, politizare și clientelism.

O societate integrată şi solidară, în care drepturile fundamentale sunt respectate şi oportunităţile sunt echitabil distribuite. Egalitatea de șanse, fără deosebire de sex, etnie, religie, categorie socială, de venit, orientare sexuală, convingeri sau vârstă. Sisteme de educaţie, sănătate şi asistență socială finanţate corespunzător şi deschise tuturor.

Sancţionarea politicii de austeritate care ne condamnă la stagnare economică și inegalitate. O economie puternică, în care bunăstarea şi locurile de muncă sunt create pe baza educaţiei şi inovării, şi nu a exploatării iresponsabile a resurselor naturale.

Să oprim iniţiativele cu efect devastator asupra sănătăţii publice, mediului şi patrimoniului cultural, precum cea de la Roșia Montană sau cea a exploatării gazelor de şist. Să căutăm alternative de dezvoltare durabilă a comunităților locale ale României. Să valorizăm potențialul intelectual, creativ și artistic.

Pentru aceasta vă aşteptăm la Un Marş PENTRU Democraţie. Un marş pro şi nu contra. Pentru că Împreună suntem Vocea Schimbării!”

Un grup de cetăţeni din Piaţa Universităţii.


Contact:
Claudiu Crăciun, clcraciun@yahoo.com, 0744.811.564
Mihaela Murgoci: mihaela.murgoci@gmail.com, 0723.833.591/0788.905.556

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu