Despre libertate

În timpul Primăverii Arabe cineva a scris pe un perete “Libertatea este o activitate zilnică”. Este o afirmaţie pe care o găsesc valabilă în două forme. În primul rând libertatea nu este un concept abstract, oamenii trebuie să se simtă liberi în rutina vieţii lor până la cele mai mici amănunte şi în al doilea rând trebuie să aspiri la libertate în fiecare zi, nu este un dat, un lucru câştigat care nu mai poate fi pierdut, ci trebuie apărat şi recuperat zilnic.

La începutul anului la Universitate s-a strigat “libertate”, la fel ca acum 22 de ani. Pentru mulţi, inclusiv dintre protestatari, acest strigăt a părut surprinzator. Cum, la 22 de ani de la Revoluţie nu suntem liberi? Este de prisos să ceri aşa ceva, altele sunt problemele noastre acum! Dar haideţi să privim cu atenţie dacă suntem cu adevarat liberi. Sigur, suntem liberi să deschidem o firmă, dar cât de liberi suntem în condiţiile în care şpaga către organele de control este obligatorie, când pentru fiecare autorizaţie funcţionarii statului îşi cer “drepturile”, de începi să te întrebi dacă afacerea e a ta sau a lor? Suntem liberi să urmăm orice şcoală sau facultate vrem noi, dar câtă libertate avem atunci când şpaga trebuie pregătită încă de la clasa pregătitoare iar condiţiile din învăţământ sunt pe măsura finanţării? Româncele sunt libere să facă copii şi să aibă şi o carieră, dar cât de libere sunt fără creşe şi grădiniţe, cu alocaţiile de stat tăiate şi cu salariul pentru bone identic cu cel al unei profesoare? Suntem liberi să ne angajăm şi ne construim o carieră, dar cât de liberi suntem când angajarea în sănătate, învaţământ sau cercetare înseamnă o viaţă la limita subzistenţei sau una de şpăgar? Cât de liberi suntem dacă fiecare post din administraţie, interne, apărare şi chiar privat trebuie cumpărat?

Şi în momentul în care intri în acest joc, şi o faci pentru că nu ai de ales, pentru că nu poţi să supravieţuieşti altfel, în momentul în care ai dat sau ai luat prima şpagă esti cu adevărat terminat. Devii şantajabil, vulnerabil şi slab. Îţi este frică să îţi ceri drepturile la locul de muncă, să reclami abuzurile venite pe linie politică să te-mpotriveşti perpetuării acestei realităţi: o Românie coruptă în cele mai mici detalii. Dacă nu cedezi tentaţiei atunci eşti marginalizat, ridiculizat sau trebuie să treci prin mai multe obstacole decât alţii.

Cât de liberi suntem dacă orice cauză, adunare, mobilizare este descurajată, ridiculizată, suprimată, iar cei din jurul nostru sunt la rândul lor încurajaţi să le ridiculizeze, suprime şi descurajeze? Dacă totuşi îţi faci curaj, treci peste fricile iniţiale şi vrei să-ţi faci vocea auzită, Statul Român îţi arată faţa cu adevărat represivă. Căci deşi suntem liberi să ne exprimăm şi să protestam, dubele jandarmeriei sunt pline de protestatari paşnici şi protestatare paşnice.

Aşa că eu pentru asta protestez, pentru o liberatate care nu poate exista în afara Statului de drept. Pentru că domnia legii ne face pe toţi liberi, liberi faţă de arbitrar, liberi faţă de imixtiunea politicului în cele mai mici aspecte ale vieţii noastre, puternici în faţa forţei opresive a statului. Ronald Reagan spunea că “libertatea este întotdeauna la o singură generaţie distanţă de dispariţie”. Eu nu vreau să fac parte din generaţia care a pierdut libertatea în România. Nu vreau să fiu eu acela care iroseşte şansa câstigată cu atâtea sacrificii de generaţia părinţilor mei. Nu vreau să mă uit în ochii copiilor mei şi să le spun că, în timp ce bunicul şi bunica au luptat în ‘89 pentru libertate, eu am pierdut-o fără ca măcar să-mi dau seama.

Dragoș Iancu

                                    "Liberty", Philadelphia, PA, SUA